12 Modele de comportament toxic

Blog de psihologie


Psihologie, Psihoterapie, Dezvoltare personala



12 Modele de comportament toxic

Un comportament toxic este acel comportament care lucreaza in defavoarea noastra. Cu totii manifestam uneori comportamente toxice – toxice pentru noi, pentru altii sau pentru relatiile noastre.  De multe ori aceste tipuri de comportament duc la destramarea relatiilor, fie ele de prietenie, de munca sau de cuplu.

Doi coachi in dezvoltare personala (Angel and Marc Chernoff) au identificat in practica lor 12 comportamente toxice care ne impiedica sa comunicam eficient cu cei din jur si care ne pun bete in roate aunci cand incercam sa ajungem la o stare de echilibru si ii pot face pe cei din jur sa ne evite.

Mai jos comentariile mele despre comportamentele toxice evidentiate de ei.

Cele 12 comportamente toxice sunt:

1.Invidia

Invidia poate fi un comportament pagubos. Cei care vad viata ca pe o competitie cu ceilalti rateaza sansa unei competitii cu ei insisi. Autoperfectionarea este mult mai importanta decat constanta comparare cu cei din jur.

2. Perceperea comportamentelor celorlalti ca fiind atacuri la persoana

Criticile au uneori mai multa legatura cu cei care ni le adreseaza decat cu noi. Fara a ignora feedback-ul de la cei din jur, este in defavoarea noastra sa plecam urechea la orice critica.

3. Pozarea in victima

Stirbirea puterii personale poate fi facuta rapid printr-un comportament toxic precum victimizarea. Atunci cand ne plangem frecvent celor din jur, nu numai ca ceilalti devin satui de plangerile noastre si tind sa nu le mai dea importanta, dar ne taiem singuri craca de sub picioare pentru ca ne pozitionam singuri in postura de victima. Aceasta pozitie atrage de multe ori in jurul nostru persoane care se vor pozitiona ca persecutori si asta, cu siguranta, nu este ceea ce ne dorim.

4. Acumularea de durere si pierderi

Schimbarile din viata noastra sunt uneori greu de suportat. Fie ca simtim vina, dragoste, furie sau ca am suferit o pierdere, uneori trebuie sa invatam sa renuntam la a ne trezi iar si iar ancorati in trecut si trebuie sa invatam sa mergem mai departe.

5. Gandirea negativa in mod obsesiv

Fara a face apologia gandirii pozitive, gandirea prapastioasa nu este de dorit. Nu numai ca ii indeparteaza pe cei din jurul nostru, satui sa ne auda spaimele, dar ne fac sa suferim iar si iar. Acest tip de gandire nu lucreaza in favoarea noastra.

6. Lipsa autocontrolului emotional

Persoanele care izbucnesc in lacrimi sau in urlete de furie in fata unor evenimente minore, nu au autocontrol emotional. Aceasta este o problema frecventa si poate ascunde probleme din trecut precum respingerea tristetii in cazul unor pierderi majore (persoane care in loc sa isi dea voie sa planga atunci cand sufera o pierdere precum moartea cuiva drag sau un divort, aleg sa bage sub pres o mare parte din aceste emotii si se refugiaza in lucruri care ii indeparteaza de exprimarea tristetii).

7. Judecarea superficiala a celorlalti

Se spune ca nu este bine “sa judeci o carte dupa coperta sa”. In ziua de azi este mult mai usor sa ii judecam pe cei din jur fara sa le cunoastem adevarata natura si viata. Pe facebook fiecare arata ce vrea si ce poate, dar nu asta  adevarata lor natura. Este usor sa ne dam cu parerea despre o relatie mediatizata, dar nu vom stii niciodata adevarul din intimitatea acelor oameni.

8. Absenta empatiei si a compasiunii

Ca tot vorbeam de retele de socializare si de mediul online, parca nicicand nu am vazut mai multa cruzime, mai mult bullying ca in acest moment de varf la facebook-ului. Este foarte usor sa arunci cu rosii in oameni pe care nu ii cunosti si care nu te cunosc, dar asta spune multe despre tine.

9. Inselatul si minciuna

Inselatul si minciuna sunt alegeri personale. Ele pot fi greseli, pot fi iertate, insa repetarea lor reprezinta tot o alegere si arata celor din jur ca nu suntem de incredere.

10. Mastile

Purtam zilnic tot felul de masti (la munca, acasa, la scoala, la cafenea). Ele ajung sa ne contureze imaginea in fata celorlalti, dar este important ca aceste masti sa fie adaptate personalitatii noastre. Falsurile sunt usor de recunoscut si produc dezamagiri.

11. Cererea constanta de validare

Aceasta nevoie de validare merge uneori mana in mana cu inselatul, minciuna si mastile. Este obositor sa stai langa persoane care in permanenta simt nevoia de validare (cersitul de complimente, confirmarea masculinitatii sau feminitatii in afara relatiei).

12. Perfectionismul

Perfectionismul poate fi o sabie cu doua taisuri. Atunci cand este indreptat impotriva noastra ne duce catre autocritica permanenta, iar atunci cand il indreptam catre ceilalti duce la critici si cautarea de nod in papura.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.