Ți-ai pus întrebări despre ce înseamnă disociere și traumă? Uneori, după experiențe traumatice, lumea poate părea îndepărtată sau ireală. Alteori, apare senzația că îți privești corpul din exterior ori că nu mai ești pe deplin conectat cu tine însuți. Aceste experiențe pot fi înfricoșătoare, mai ales atunci când nu înțelegi ce se întâmplă.
Disocierea poate face parte din răspunsul la traumă. Prezența ei nu înseamnă automat că psihoterapia focalizată pe traumă este nepotrivită. Cercetările arată că persoanele cu tulburare de stres posttraumatic (PTSD) și simptome disociative pot beneficia de tratament, deși răspunsul diferă de la o persoană la alta. Hoeboer și colaboratorii, 2020
Disociere și traumă: ce este disocierea?
Disocierea descrie modificări ale modului în care o persoană se simte conectată cu propria experiență, cu sine sau cu mediul înconjurător. În contextul PTSD, două manifestări sunt deosebit de relevante:
- Depersonalizarea: senzația de detașare de propria persoană sau de propriul corp, ca și cum te-ai observa din exterior.
- Derealizarea: senzația că lumea din jur este ireală, îndepărtată sau asemănătoare unui vis.
Atunci când o persoană îndeplinește criteriile pentru PTSD și prezintă depersonalizare și/sau derealizare persistentă ori recurentă, poate fi identificat subtipul disociativ al PTSD. Simpla prezență a unei senzații de deconectare nu este suficientă pentru stabilirea acestui diagnostic. National Center for PTSD
Cum se leagă disocierea de traumă?
În situații copleșitoare, mai ales când persoana nu poate scăpa, detașarea de propria experiență poate diminua intensitatea trăirilor. Depersonalizarea și derealizarea pot fi înțelese, în acest context, ca forme de răspuns la o experiență greu de suportat. National Center for PTSD
Privită astfel, disocierea poate fi explorată în relație cu celelalte simptome posttraumatice și cu experiențele persoanei. O evaluare utilă urmărește atât manifestările de deconectare, cât și amintirile intruzive, evitarea, starea de alertă și impactul asupra vieții cotidiene.
Pentru cineva care caută ajutor, întrebarea relevantă este: „Ce legătură există între ceea ce am trăit, simptomele mele actuale și tratamentul de care am nevoie?”
Ce arată cercetarea despre tratamentul disocierii în PTSD?
Un studiu publicat în 2018 a analizat 168 de adulți cu PTSD după traume multiple, inclusiv abuz sexual în copilărie. Dintre participanți, 38 — adică 22,6% — îndeplineau criteriile pentru subtipul disociativ.
Programul cuprindea opt zile de tratament și combina expunerea prelungită, terapia EMDR, psihoeducația și activitatea fizică, fără o fază preliminară separată de stabilizare.
Programul desfășurat la centrul din Olanda a inclus opt zile de tratament intensiv, organizate în două intervale de câte patru zile consecutive, separate de trei zile petrecute acasă.
Fiecare zi cuprindea:
- 90 de minute de expunere prelungită, dimineața: evocarea și descrierea detaliată a amintirilor traumatice, cu sprijinul terapeutului.
- 90 de minute de terapie EMDR, după-amiaza: procesarea amintirilor traumatice folosind protocolul standard EMDR.
- Două ore de psihoeducație, seara: înțelegerea simptomelor PTSD, a factorilor declanșatori și a evitării.
- Șase ore de activități fizice, distribuite între aceste sesiuni, cu intensități variate, precum drumeții, ciclism și tir cu arcul.
Persoanele cu și fără subtip disociativ au înregistrat reduceri similare ale simptomelor PTSD. După tratament, 26 dintre cele 38 de persoane cu subtip disociativ, adică 68,4%, nu mai îndeplineau criteriile pentru această clasificare.
Rezultatul nu înseamnă dispariția tuturor simptomelor sau vindecare completă în opt zile. Studiul nu a fost randomizat, nu a inclus un grup de control fără tratament și a evaluat rezultatele la scurt timp după intervenție. Fiind un program combinat, efectele nu pot fi atribuite exclusiv EMDR. Concluziile privesc subtipul disociativ al PTSD și nu pot fi extinse automat la tulburarea disociativă de identitate. Zoet și colaboratorii, 2018
Disocierea împiedică procesarea traumei?
Prezența disocierii nu reprezintă, în sine, dovada că tratamentul va eșua.
O meta-analiză din 2020, care a inclus 21 de studii și 1.714 participanți, nu a găsit o asociere generală între disocierea de la începutul tratamentului și o eficiență mai redusă a psihoterapiei pentru PTSD. Autorii au semnalat însă diferențe între studii și limite privind calitatea unora dintre ele. Hoeboer și colaboratorii, 2020
Alte rezultate adaugă nuanțe. O analiză publicată în 2025, bazată pe un studiu randomizat care compara DBT-PTSD cu terapia de procesare cognitivă, a constatat că disocierea inițială prezicea un răspuns terapeutic mai redus. Kleindienst și colaboratorii, 2025
Aceste constatări susțin o abordare individualizată: disocierea trebuie evaluată și urmărită pe parcursul terapiei. Ea nu justifică automat excluderea de la tratament, dar poate influența felul în care acesta este organizat.
Terapia EMDR și disocierea
EMDR este o psihoterapie recomandată și pentru PTSD. Ea presupune un parcurs structurat, oferit de un practician instruit, care include psihoeducație, gestionarea reacțiilor dificile și procesarea amintirilor traumatice.
Dacă ai episoade de deconectare, este util să îi explici terapeutului ce trăiești concret: când apar, cât durează și cum îți afectează participarea la ședință.
De exemplu, poți spune:
„Când discut despre anumite experiențe, simt că încăperea devine îndepărtată și îmi este greu să urmăresc conversația.”
O astfel de descriere oferă un punct de plecare pentru evaluare și pentru discutarea ajustărilor necesare. Alegerea intervenției și a ritmului de lucru trebuie să țină cont de simptome, nevoi și evoluția persoanei.
Este obligatorie stabilizarea înainte de terapia traumei?
Este util să clarificăm ce înseamnă „stabilizare”. Termenul poate desemna sprijinul necesar pentru participarea la terapie sau o etapă distinctă, dedicată dezvoltării unor abilități înainte de procesarea amintirilor.
Pentru persoanele cu PTSD și nevoi complexe, se recomandă timp suplimentar pentru construirea încrederii, atenție la siguranța situației personale și sprijin pentru dificultățile care împiedică implicarea în terapia focalizată pe traumă, inclusiv disocierea.
Planul terapeutic ar trebui să clarifice ce sprijin este necesar, ce obiective urmărește și cum se va evalua progresul. Acest lucru ajută persoana să înțeleagă de ce este propusă o anumită etapă și când poate avansa tratamentul.
Ce să discuți cu un specialist dacă ai simptome disociative
O consultație poate începe cu descrierea experiențelor care te îngrijorează. Nu este nevoie să ai deja un diagnostic sau să cunoști termenii clinici.
Întrebările utile sunt:
- Ce pot însemna manifestările mele și cum le evaluăm?
- Ce legătură pot avea cu experiențele traumatice?
- Ce tratament propuneți și de ce?
- Cum vom urmări disocierea și progresul?
- Ce ajustări putem face dacă îmi este greu să rămân conectat în ședință?
Evaluarea pentru PTSD ar trebui să includă simptomele și impactul lor, nevoile fizice, psihologice și sociale, precum și siguranța persoanei.
Întrebări frecvente despre disociere și traumă
Care este diferența dintre depersonalizare și derealizare?
Depersonalizarea se referă la detașarea de propria persoană sau de corp. Derealizarea se referă la perceperea mediului ca fiind ireal. Ambele pot apărea în subtipul disociativ al PTSD. National Center for PTSD
Pot beneficia de terapie dacă am disociere?
Da, persoanele cu PTSD și simptome disociative pot beneficia de psihoterapie. Cercetările nu susțin tratarea disocierii drept un motiv automat de excludere, iar rezultatele individuale necesită evaluare și monitorizare. Hoeboer și colaboratorii, 2020
Când este util să cer ajutor?
O evaluare este un pas util dacă experiențele de deconectare se repetă, te tulbură sau îți afectează activitatea și relațiile. Discuția cu un specialist poate clarifica simptomele și opțiunile de tratament potrivite pentru situația ta.
Recuperarea începe cu înțelegerea experienței tale
Disocierea poate fi dificil de descris, dar merită discutată deschis în terapie. Un plan de tratament bine explicat îți permite să înțelegi ce se urmărește, să semnalezi dificultățile și să participi la deciziile care te privesc.