Sunt la mare moda multe tipuri de teste de evaluare psihologice. De la tot soiul de quiz-uri online si pana la cele gasite in reviste sau ziare, toate promit o evaluare a personalitatii. Cat de aproape de adevar sunt ele, cred ca va dati seama ca e destul de greu de stabilit. Cert este ca multe dintre ele suna ca zodiacul, profetiile sau ghicitul in palma
Daca faceti acele teste in joaca si nu aveti asteptari prea mari de la ele, atunci totul e in regula.
Chiar si teste celebre, precum MBTI, instrument folosit mai ales in domeniul resurselor umane, sunt considerate a fi pseudostiintifice.
Teste psihologice de evaluare a personalitatii in cabinetul psihologului
Testele si chestionarele utilizate in psihologia clinica sunt de obicei alta poveste. Un psiholog clinician este instruit sa foloseasca tot felul de instrumente pentru a face o evaluare a personalitatii cat mai aproape de adevar. Un rezultat perfect nu va exista insa nici aici. Multe teste s-ai dovedit in timp ca fiind partial inexacte (de exemplu testele proiective precum testul copacului, persoanei, casei, familiei) si cu toate astea, ele mai sunt inca utilizate de diversi specialisti ca unic instrument de evaluare.
O problema importanta cu testele de evaluare a personalitatii este faptul ca personalitatea umana nu este un element fix. Personalitatea este in permanenta schimbare.
Aceste teste au fost concepute la inceput pentru evaluarea soldatilor. Incet, incet ele s-au dezvoltat tot mai mult si tot mai multi autori au alcatuit chestionare pentru a evalua personalitatea. Cu toate astea, putine sunt cu adevarat utile.
Un astfel de chestionar util este celebrul Big Five, conceput initial tot pentru evaluarea militarilor. El analizeaza 5 componente distincte ale personalitatii: extraversia, constinciozitatea, agreabilitatea, nevrotismul si deschiderea catre experiente. Din acest model de evaluare au luat nastere multe alte teste care variaza in acuratete si in componentele studiate. De exemplu, un alt test care si-a dovedit acuratetea este HEXACO. El analizeaza cele 5 compinente Big Five, la care mai adauga si latura onestitate-umilitate.
Rezultatele testelor de personalitate
Rezultatele chestionarelor psihologice arata ce declara despre sine cel care le completeaza. Desigur, acesta poate avea pareri deformate despre el sau poate alege sa completeze in mod neadevarat si atunci relevanta lor scade. Capacitatea umana de autoamagire este adesea subestimata. Astfel, tu poti spune ca esti o persoana calma, dar cei din jur sa observe impulsivitatea.
In analiza personalitatii cei mai multi psihologi folosesc mai multe metode pentru a face un profil cat mai cuprinzator: chestionare diferite, scale, inventare, observatie, interviu.
Asadar, nu va bazati foarte mult pe testele gratuite sau chiar platite care sa nu aiba si o baza stiintifica. Ele pot avea franturi de adevar, dar pentru un profil de personalitate, psihologul este cel care va poate ajuta.