Cum sa ai grija de tine

Blog de psihologie


Psihologie, Psihoterapie, Dezvoltare personala



Cum sa ai grija de tine

Grija de sine poate fi o problema pentru cei obisnuiti sa aiba grija de ceilalti.

Poate ca toata viata ta ai functionat dupa un tipar prin care le faceai pe plac celor din jurul tau. Poate ca ai fost crescut cu ideea ca atunci and faci lucruri pentru tine esti egoist. Poate ca la un moment dat ai fost atat de prins in iuresul vietii, incat ai concluzionat ca nu mai e timp si pentru tine si ai decis sa ii pui pe ceilalti pe primul loc.

Se intampla adesea in sedintele de terapie pe care le am cu clientii mei sa izbucneasca in plans atunci cand vorbim despre grija de sine. De ce? Pentru ca isi dau seama ca s-au uitat pe ei. Pentru ca realizeaza ca e obositor sa se puna pe ultimul loc si cu toate astea nu prea stiu cum sa iasa din impas.

Asculta-ti corpul si ai grija de el

Ziua pare atat de mica in comparatie cu tot ceea ce avem de facut! De cele mai multe ori iti incepi ziua cu o cafea sau poate mai multe. Cafeaua te pune pe picioare si te ajuta sa functionezi. Ce ti s-ar intampla daca nu ai mai bea acea cafea? Cam in ce stare de energie ar fi corpul tau?

Nu iti asculti corpul atunci cand il fortezi cu diete extreme, antrenamente suprasolicitante sau sedentarism, il privezi de somn sau odihna, il chinui iar si iar pentru a te incadra in standarde de frumusete trecatoare, nu il ingrijesti in mod adecvat.

Seteaza granite sau limite

Vad de multa vreme motivationale in care suntem indemnati sa ne depasim limitele. Cand vorbim de limite pe care ni le punem noua, avem tendinta sa credem ca toate limitele sunt ceva negativ. Limitele au si ele rostul lor.

Daca ai un platou de prajituri in fata te opresti dupa prima prajitura sau le mananci pe toate? Daca ai o relatie nociva cu un apropiat, iesi din ea, incerci sa o repari sau sa faci ceva diferit sau o continui la fel sperand sa se indrepte de la sine? Daca te doare un genunchi, iti dai timp de refacere si odihna sau programezi urmatorul antrenament? Iata cateva exemple in care autolimitarea e buna si e un semn al autoprotectiei. Ca sa nu mai vorbim despre limitele sau granitele pe care le impunem celorlalti. Cat inseamna retragere, evitare si cat inseamna grija de sine?

Depasirea zonei de confort si a acelor limitari autoimpuse, care ne limiteaza progresul, se face treptat si cu atentie, nicidecum pe stilul smuls.

Diminuarea vocii critice

Cum iti vorbesti tu tie? Daca vocea pe care o auzi este mai mult critica, traiesti intr-un stres autoimpus.

E important sa stii ca toti oamenii fac greseli si sa accepti asta la tine. Probabil ca e greu sa te abtii din a incerca sa faci totul perfect.

Cand ti-ai aratat ultima oara bunatate? Cand te-ai iertat pentru greseli comune si cat de des te pedepsesti?

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.