Trauma de dezvoltare este mai mult decât despre „ce ți s-a întâmplat”. Trauma de dezvoltare este și ce ți-a lipsit iar și iar: siguranță, reglare emoțională în relație, predictibilitate, protecție, validare. Vorbim despre experiențe timpurii care, prin repetiție și prin contextul relațional, modelează sistemul nervos, felul în care te vezi pe tine și felul în care te simți în relații.
În ultimii ani, discuția s-a rafinat mult: dincolo de PTSD, tot mai des apare conceptul de traumă complexă și perspectiva ICD-11 asupra Complex PTSD, care include pe lângă simptomele de traumă și acele „disturbances in self-organization”: dificultăți de reglare afectivă, imagine de sine negativă și probleme relaționale.
Trauma de dezvoltare – Ce arată datele recente despre expunerea cumulativă
Un studiu amplu publicat în 2025, pe un eșantion de 8.000 de copii și adolescenți, arată ceva foarte important pentru trauma de dezvoltare: efectul cumulativ. La copiii cu 4 sau mai multe ACEs (experiențe adverse în copilărie), probabilitatea de simptome PTSD a crescut semnificativ (de câteva ori, în funcție de vârstă), iar factori precum a te simți neiubit în familie au avut o asociere puternică cu simptomele.
Așadar este vorba despre un climat nepotrivit dezvoltării optime.
Cum se simte adultul cu traumă de dezvoltare
- La adult, trauma de dezvoltare se poate vedea prin:
hipervigilență sau „shutdown”, - oboseală care nu trece cu odihnă,
- reacții disproporționate la respingere,
- perfecționism dur,
- rușine persistentă,
- dificultatea de a cere și de a primi,
- dificultatea de a sta în intimitate fără tensiune,
- posibile manifestări somatice
- tipare de relaționare deficiente
La copii și adolescenți acest tip de traumă este numit Developmental Trauma Disorder (DTD), care descrie mai amplu domenii de dereglare emoțională, cognitiv-comportamentală și relațională.
Cum e terapia pentru Complex PTSD
În trauma de dezvoltare, terapia nu este doar insight. Nu este vorba nici despre a aplica niște strategii și a folosi niște unelte. Este și despre siguranță internă, reglaj, rescrierea relației cu sinele și despre o relație terapeutică stabilă care repară treptat ceea ce a lipsit. De multe ori, ritmul contează la fel de mult ca metoda. Cum sunt rescrise astfel de tipare? Cu timp, răbdare, empatie, siguranță ți, din nou, cu timp și răbdare.
EMDR și trauma de dezvoltare
EMDR este o intervenție cu recomandări solide pentru PTSD și este folosită frecvent și în trauma complexă, cu o etapizare atentă: stabilizare, resurse, lucru cu obiective, integrare. În trauma de dezvoltare, EMDR nu e rapid sau intens cu orice preț, ci dozat, astfel încât sistemul nervos să poată procesa fără să fie copleșit de situație.







